
ISBN: 9786066300940
Editura: Tehno Art
Anul apariției: 2016
Nr. pagini: 94 pagini
Stare: nefolosita (noua)
Categorii: Metodologie / Pedagogie, Gradinita, Învățamânt - Educație, Nivel prescolar, Niveluri educationale, Invatamant / Educatie, Carte nefolosită, Niveluri educationale
Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare globală a copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii. Abordarea curriculumului din perspectiva dezvoltării globale vizează cuprinderea tuturor aspectelor importante ale dezvoltării complete a copilului, în acord cu particularităţile sale de vârstă şi individuale. Astfel, toate cele trei mari tipuri de activităţi de învăţare, respectiv Activităţile pe domenii experienţiale, Activităţile didactice liber-alese şi Activităţile de dezvoltare personală, vor urmări atingerea unor obiective de referinţă care, deşi aparent vizează competenţele academice, urmăresc şi dezvoltarea fizică, socio-emoţională, a limbajului şi a capacităţilor de învăţare ale copilului.
Comandă online Ziua buna incepe la Intalnirea de dimineata la 38,50 lei isbn 9786066300940, tiparită la editura Tehno Art în anul 2016 cu un număr de 94 pagini. Cartea poate fi livrată în circa 2 zile cu plata ramburs sau online cu cardul.
Citim pe silabe - Craiasa Zapezilor
Biblion
9789975977371
An: 2011
Caiet de scriere. Alfabetul
Casa Povestilor
Petru Ghetoi
9789975870566
16 pagini
Invatam adunarea (Plansa)
Eduard
6426092301353
1 pagini
An: 2017
Tabla Impartirii (Plansa)
Eduard
6426092301384
1 pagini
An: 2017
Grupuri de litere si grupuri vocale. Dificultati ortografice clasele I si II
Rovimed Publishers
SURDU Ioan
9789737835208
56 pagini
An: 2012
Plansa A3 DUO fata-verso La scoala / La biblioteca
Lizuka Educativ
5940000003029
An: 2025
Plansa A3 DUO fata-verso Meserii / Ceasul
Lizuka Educativ
5940000002985
An: 2025
Plansa A3 DUO fata-verso Lunile anului / Numerele de la 1 la 100
Lizuka Educativ
5940000003005
An: 2025
Plansa A3 DUO fata-verso Alfabetul / The Alphabet
Lizuka Educativ
5940000002992
An: 2025
Ce si cum vreau sa fiu? Pasul 1, 3-5 ani (Invat cu Dinorel ca sa cresc mare)
Diana
Silvia Craciun, Cornelia Doinea, Marioara Ardelean
9786068127255
32 pagini
An: 2010
Plansa A3 DUO fata-verso La scoala / La biblioteca
Lizuka Educativ
5940000003029
An: 2025
Plansa A3 DUO fata-verso Meserii / Ceasul
Lizuka Educativ
5940000002985
An: 2025
Plansa A3 DUO fata-verso Lunile anului / Numerele de la 1 la 100
Lizuka Educativ
5940000003005
An: 2025
Plansa A3 DUO fata-verso Alfabetul / The Alphabet
Lizuka Educativ
5940000002992
An: 2025
Invatam sa socotim. Adunarea si scaderea
Lizuka Educativ
9786306570218
An: 2024
Exercitii de limba si literatura romana - Clasa a IV-a
Ars Libri
Adina Grigore
9786063600258
160 pagini
An: 2016
Tractoare, buldozere si camioane. Carte de colorat
Lizuka Educativ
9786068714097
44 pagini
An: 2016
Masini si motociclete. Carte de colorat
Lizuka Educativ
9786068714103
50 pagini
An: 2016
Culegere de matematica pentru copii isteti clasa a II-a
Carminis
Daniela Stoica
9789731232560
112 pagini
An: 2015
Mic dictionar scolar (MDS) pentru clasele I-IV
Lizuka Educativ
Vasile Anca Irina
9786069343869
212 pagini
An: 2014