Disponibilitate:  nedisponibila

Preț:  26,00 LEI

Modalitați de transport:
• 15,90 lei - prin Curier rapid (gratuit pentru produse de anticariat peste 69,00 lei / comandă)
• 13,90 lei - prin Easybox Sameday (gratuit pentru produse de anticariat peste 69,00 lei / comandă)

Autor(i):

Editura:

Colecția: Universitaria

Anul apariției: 2005

Nr. pagini: 280 pagini

Categorii: Sociologie, Psihologie

Descriere

Ne-am propus, in acest volum, sa facem o analiza relativ aprofundata a trei procese interpersonale importante: atractia interpersonala, auto-dezvaluirea si ajutorarea. Atractia si ajutorarea sint, de fapt, domenii ale psihologiei sociale in care s-au acumulat sute de studii experimentale valoroase. Auto-dezvaluirea, o tema de vechi si constant interes pentru noi, s-a constituit, ca domeniu de cercetare de sine-statator, la intersectia dintre psihologia sociala si psihologia clinica. Incluzind-o in aceasta carte, am sperat sa captam atentia psihologilor clinicieni, precum si pe aceea a studentilor aspirind sa-si construiasca o cariera in psihoterapie. Ne-am ferit, in general, sa facem apel la manuale. Nu pentru ca manualele ar compromite un demers de aceasta natura, dar pentru ca am dorit sa faurim sinteze originale. Evitind sintezele altora, am cautat o maniera proprie de a da seama de eforturile de cercetare din domeniile atractiei, auto-dezvaluirii si comportamentului de ajutorare. De aceea, cartea pe care o infatisam cu incredere cititorului nu este o . Structura ei ne apartine. Este, cel mult, o carte din reviste stiintifice. Din punctul de vedere al continutului, am asezat la baza demersului nostru articole publicate in marile reviste de psihologie sociala. Selectia studiilor discutate, precum si comentariile, obiectiile critice, sugestiile cu privire la continuarea cercetarilor reprezinta contributiile noastre. Am nazuit sa convingem, in aceasta carte, de eleganta, utilitatea si eficienta metodei experimentale in psihologia sociala. Am expus o psihologie de buna factura, subtila, afirmind lucruri esentiale despre starile interioare, insa nu speculativa, ci experimentala. Astazi, metoda experimentala s-a perfectionat pina intr-atit incit poate testa intuitii dintre cele mai patrunzatoare. Exista o magie a experimentului psihologic data, probabil, de tehnicile de inselare si de senzatia captarii unei cunoasteri secrete, obtinuta fara stirea fiintei umane aflate sub lupa. Textul nostru a profitat din plin de aceasta magie. De altminteri, sarcina de a conferi atractivitate expunerii ne-a fost usurata de ingeniozitatea manipularilor experimentale efectuate de cercetatorii interesati de atractie sau de comportamentul de ajutorare. Functia principala a volumului este aceea de a prezenta informatii. Nadajduim, informatii de buna calitate, preluate din jurnalele prestigioase si integrate in asa fel incit sa ofere o imagine detaliata si coerenta a proceselor interpersonale care ne-au stat in atentie. Una din preocuparile noastre fundamentale a fost aceea de a stabili cu precizie sursele ideilor psihosociale. Intr-un fel, demersul nostru este unul genetic: am incercat sa identificam punctul de origine al teoriilor si am schitat in fiecare caz evolutia ulterioara. N-am intentionat nicidecum sa inovam teoria. Am avut un tel mult mai modest. Tot ce ne-am propus a fost sa clarificam, sa conexam, sa ordonam si sa evaluam teoriile, cu precadere in scop didactic. Ne-am bucura insa sa stim ca sintezele noastre pot stimula cercetarea româneasca (fie si numai la nivelul lucrarilor de licenta) in domeniile al caror bilant il fac. Ne-am bucura, de asemenea, sa stim ca aceste sinteze i-au atras si pe cititorii mai putin interesati de psihologia sociala ca atare. Incercam, de fapt, sa ne adresam unui public larg, ce ar dori sa aiba o informare stiintifica asupra relatiilor interumane din cotidian. Una din problemele psihologiei sociale este, in opinia noastra, relatia ei mai degraba dificila cu marele public. In mod traditional, psihologii sociali au refuzat sa se adreseze , asa cum au facut, de pilda, sociologii. Profesionistii psihologiei sociale s-au multumit sa publice articole sofisticate in reviste care pot fi usor catalogate ca esoterice. S-au multumit, cu alte cuvinte, sa se adreseze unii altora, inchizind cercul comunicarii in hotarele disciplinei lor. Atitudinea aceasta este cu atit mai bizara cu cit disciplina lor vizeaza descrierea si explicarea comportamentului cotidian. Noi cautam, de aceea, un gen de sinteza care sa permita transmiterea catre marele public a explicatiilor stiintifice accesibile pentru dinamicile interpersonale de fiecare zi. Buna parte din articolele de revista dezbatute le-am adunat in timpul documentarii la Université Catholique de Louvain, efectuata in perioada octombrie-decembrie 1998. In biblioteca de acolo s-a nascut, de altfel, ideea cartii. Ii multumim, si pe aceasta cale, profesorului Jacques-Philippe Leyens pentru amabilitatea de a ne fi invitat si pentru bunavointa pe care ne-a aratat-o. De asemenea, le multumim colegilor nostri de la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei a universitatii iesene pentru exemplele de abnegatie, pasiune si rigurozitate pe care ni le ofera in fiecare zi.


Comandă online Procese interpersonale la 26,00 lei scrisă de Stefan Boncu, tiparită la editura Institutul European face parte din colecția Universitaria. cu plata ramburs sau online cu cardul. Momentan titlul Procese interpersonale nu este disponibil însa vă puteți înscrie pentru a fi notificat în momenul reaprovizionarii.